Teama de singuratate

Inteleg teama de singuratate care ne pune piedica atunci cand incercam sa fugim dintr-o iluzie in care nu ne mai regasim. Iluzia unei relatii pe care o doresti pe viata, pana la final. Si inteleg pana si stradania disperata, uneori atat de efemera, de-a rechema acasa pasiunea plecata departe, prin cautari intr-un virtual care nu-ti ofera nimic, ci poate distruge.
Inteleg prea bine teama de-a te desprinde dintr-o relatie, chiar daca dragostea a murit demult. A amandurora sau a unuia. In ezitarea fiecaruia de-a se declara invins se ascunde constiinta teribila a faptului ca nu iubim decat de cateva ori in viata. Ca poate vor trece ani, decenii, milenii, pana sa ne fie data sansa luminata de-a visa din nou la nemurirea in doi. Si din pacate sa iubesti e atat de rar, incat ar trebui ca atunci cand gasim iubirea sa luptam pana la moarte pentru ea. Eu am facut-o. Si nu m-am ales decat cu bantuitul strazilor reci si pustii... Inteleg perfect inertia alunecoasa, incremenirea intr-o senzatie de siguranta, scufundarea in puful unui confort dobandit cu greu. Asezam, de-a valma, in vietile noaste comune, tabieturi, obiceiuri stiute, taine impartasite, obiecte de pret, amintiri dantelate sau aspre care ne leaga unul de celalalt. Uneori pe viata. Rareori.
Prea putini sunt cei care au curajul sa declare neperformante creditele acordate relatiei, sa anunte falimentul si sa se retraga. Eu nu stiu daca am curajul. Poate. Poate ca asta e finalul unei vieti si inceputul alteia. Ma gandesc doar ca, Dumnezeu imi ia acum si ma face sa sufar, avand in viitor ceva pregatit pentru mine. Daca nu, e doar o ironie a singuratatii viitoare. Unii se perpelesc si sufera, ard si zac, indura neiubirea cu umilinta, cu lasitate, cu ura. In numele unei false etalari a iubirii ii inchide in coliviile juramintelor dintai pe cand altii aleg agonia, resemnarea, tacerea. Tacerea, nepasarea, linistea de pe urma care pe mine m-au adus aproape de Moarte, de viata in intuneric. Si sunt destui aceia care incearca sa carpeasca uzatele emotii, sa puna petice dorintelor tocite pana la urzeala, sa aseze un strat de vopsea proaspata peste atractia ruginita demult.

Stiu cat de greu poate sa fie. Ne smulgem din fostele iubiri ca si cum ne-am lasa torturati. Ne descompunem, lasand in vechile noastre relatii bucati intregi din noi insine, halci de viata, smocuri de sperante. O data cu visul de dragoste vesnica abandonam investitii enorme de ani, rabdare, lacrimi, griji, duiosie, furie, amagire.
Si atunci… la ce bun sa plecam? Stim deja ca toate trenurile ajung in final pe peronul iubirilor consumate… Si totusi… la ce bun ramanem?

O singura clipa de dragoste amara valoreaza mai mult decat o neindragostita tihna de o mie de ani.

Fericirea...duhul lui Alladin

Unii aleg sa va spuna ce le trebuie ca sa fie fericiti, eu aleg sa va povestesc ce
inseamna pentru mine...

Cand sunt fericita am senzatia ca sunt intr-o armonie cu tot ce e in jurul meu, sunt
alerta, vioaie si imi e greu sa respir. Mi-e greu sa respir pentru ca uit s-o fac, ma
preocupa toate senzatiile pe care mi le da starea de bine in care ma aflu. Tot corpul
raspunde la orice element care-mi prelungeste aceasta stare si ma simt ametita,
vulnerabila, dar protejata.Ca si cum nimic rau nu poate sa i se intample. Stiu ca
iubesc neconditionat cand sunt fericita. Orice. Oricine. Iubesc cu tot sufletul,
iubesc trecutul, greselile, lumea, razboaiele, in toate vad ceva bun,cumva.

Cand pielea iti furnica de parca ai energie in plus si nu stii cui s-o dai...si de
fiecare data cand esti atins simt scantei care se preling in tot corpul de parca ar
fi argint viu...si iar mi-e greu sa respir sau sa gandesc. E o stare de nebunie
frumoasa, e o stare in care te pierzi cumva in tine si in lume, nimic nu mai
conteaza, pentru ca totul ti se pare asa frumos in armonia ta.Te confunzi cumva cu
energia din jurul tau si devii invizibil.Nu zambet, nu flori, nu cafea, nu cadouri,
nu bani...nimic nu se compara cu fericirea asta.

Nu te mai vezi si nu te mai auzi, te simti de parca ai visa si totul e intr-o ceata
calda si imbietoare, e ca si cum iti alinti sufletul...simti ca nu mai vrei sa faci
nimic, doar ca sa stai asa mereu, cu fericirea intiparita in tine...

Te duce inapoi la copilarie. Te face sincer. Te face frumos si plin de viata. Te face
amuzant. Pentru mine fericirea e senzuala, inspira gratie si finete in purtatorul
sau, insufla un erotism inconstient...si atat de atractiv. O persoana fericita e greu
de trecut cu vederea. Iti face cadou sarm, putere, ambitie, caracter...cred ca de
asta se discuta de la inceputul timpurilor despre subiectul asta. E duhul lui
Alladin, insa cu dorinte nelimitate...

The ones that get away… from me…

Fericirea seamana in foarte multe privinte cu perfectiunea : nu e de durata, si tocmai asta o face placuta, se gaseste numai in detalii, si nu in ultimul rand se gaseste in forme cat mai simple. Fericirea, ca si perfectiunea, nu exista decat in simplitate.

Mergand mereu inainte si cernandu-mi mereu gandurile, am ajuns la concluzia ca din punct de vedere al fericirii sunt 3 tipuri de oameni : cei care vor fericirea, cei care cauta fericirea si cei care au fericirea.
1. Cei care vor fericirea
Acesti oameni au o dorinta nestavilita de a avea fericire, o sete funebra de a o avea si imbratisa. Ei sunt cei care se indragostesc si sufera din cauza simplelor aparente, din cauza pojghitei de promoroaca de pe gheata. Starile lor pot alterna cu o frecventa extrem de ridicata, si cu o amplitudine tot la fel de ridicata. Simpla imagine a lor imi aduce un sentiment de viata in genere, ma umple de placerea cu care privesc un tablou plin de sange si moarte, dar din el radiaza viata si creatia. In acest om am ocazia sa urmaresc tragediile grecesti, care intotdeauna sunt puse in cadrul ideal, iar sinestezia lor nu esueaza niciodata in a ma duce in stari dionisiace sau meditative.
2. Cei care cauta fericirea
Un foc permanent, un amestec neomogen de calm si pasiune, iubire si ura, poezie si filosofie, caldura si raceala. Acestea sunt tipul de persoane intre care ma simt cel mai bine, dat fiind ca ma identific cu ele, ca fiind una dintre ele. Absurdul guverneaza si dirijeaza pasiunea spre rational, fecunditatea urii naste poezia calda, calmul filosofic inveleste persoana in raceala. Intre aceste persoane ma incarc cu energie, dat fiind ca vazandu-i damnati la suferinta vesnica si dezechilibru romantic, nu ii pot percepe atfel decat fiind “carne din carnea mea, sange din sangele meu”.

Cautarea acestei fericiri aduce tristete si rani deschise in general, rani ce nu se vindeca usor, iar daca se vindeca, lasa mereu cicatrici care se simt la cea mai fina pipaire. Dar in ce consta placerea de a mangaia un monstru, daca nu in furnicarea totala a corpului atunci cand ii simti cicatricile si ii vezi ochii plini de lacrimi , unele fierbinti, magmatice, altele reci, de gheata?
Pentru aceste persoane cea ma importanta este cunoasterea si explorarea fericirii, analizarea si admirarea ei, nu detinerea ei in sine. Acesti indivizi vad numai perfectiunea din imperfectiune, adesea apreciaza mai mult estetica uratului decat pe cea a frumosului, si sunt mereu tentati de o placere perversa de a sta in contra sensului lumii, daramand-o si incendiind-o de cate ori au ocazia, adesea violand-o de cel mai ravnit lucru al ei - calmul.
3. Cei care au fericirea
Aceste persoane sunt moderate, calme, adesea molcome, si nu ezita mai niciodata a ma scarbi. Calmul lor, credinta oarba in ideile inoculate, frica scarboasa si dezgustatoare, adesea avansata pana la grotesc, de a deschide ochii si a se goli de conceptii si norme, pentru a iesi in afara lor, si a le analiza si privi ca un simplu observator, frica de a chestiona orice stare sau sentiment si a da raspuns oricarei intrebari nascute din imanenta acestora, ma degusta pana la paroxism, nascand adesea in mine sentimente de repulsie violenta, ce nu ezita sa mearga pana la renegarea intregii cantitati pe care o reprezinta.
Primele 2 categorii sunt mai rar intalnite, si formeaza ceea ce in general numim “elita umana”. Statistic, ultima categorie conduce zdrobitor.
Oamenii care au fericirea… sau the ones that get away… from me…

[Ne]Apartinere.....

Nu sunt a ta, nu sunt a mea, nu sunt al nimanui.
Am propriul meu suflet zdrobit pe care-l duc pe brate, propria mea piele inasprita de loviturile furioase de bici, propriul meu grumaz cu urme lasate de capastrul durerii mele. Am proprii mei ochi impaienjeniti de lacrimile gandurilor, propriile mele buze arse de vremurile ce-au trecut, propriul chip batut de bicisnitudinile sortii.
Am propria mea suferinta care ma inalta, si propria mea minte care ma mutileaza.
Am propria mea colivie, si propriile mele incheieturi taiate.
Am propriii mei ochi care nu mai stiu sa vada, si propriile mele degete care si-au pierdut finetea simtului.
Am propria mea bucata din sufletul tau in mine, si propriile mele franturi din trupul tau, pe trupul meu.
Am propria mea lama cu care ma mutilez voit sau nu, dar cu care din pacate te mutilez cel putin la fel de tare si pe tine, fara ca macar sa vreau. Am propriile mele lacrimi cu care as vrea sa te tamaduiesc de toata durerea ce ti-am adus-o, dar care mai tare te ard decat iti cicatrizeaza ranile, macar la suprafata.
Te am pe tine atunci cand o constientizez cel mai putin, si pentru asta te iubesc!

Without you I'm nothing

Stiu ca ti-am dat totul......mintea si sufletul meu sunt ale tale.La fel si visele,sperantele si telurile mele.Mi-ai luat totul si totusi nimik.Fara tine nu mai sunt,iar toate acestea nu mai au nici un rost,se pierd,nici macar nu sunt invizibile ,ci pur si simplu inexistente.
S-o iau de la capat?fara tine??? Nu as putea,nu am forta si nici vointa,pentru ca mi le-ai luat si pe acestea.Sunt si voi ramane agatata de tine pentru totdeauna iar iubirea noastra va fi ata de care voi atarna.
M-am pierdut cu totul.Odata daruita tie,stiu ca nu ma voi mai avea,nu voi mai fi a mea.Prin tine voi vedea,mirosi,gusta,auzi si simtit viata.Eu voi fi surdul,mutul,neajutoratul ce va avea nevoie de tine.Atunci sigur ca tu imi vei reda vederea,ma vei face sa respir aerul curat al vietii si al fericirii,imi vei da sa gust din toate placerile existente,si auzi de la tine vorbe dulci si voi simti numai ce imi poti da tu sa simt.
Ca doi fluturi vom zbura.Nu vom sti ca vom trai doar o zi sau cateva ore.Ma vei tine sub aripa ta,la pieptul tau si atunci voi sti ca am sa mor...suspin,dar sunt fericita.Nu plang dar imi iau adio cu zambetul pe buze.Inchid ochii si cand ii deschid din nou,tu imi mangai chipul,ma saruti usor si ma privesti cu dragoste.Vreau sa fiu un fluture.
In timp ce ma strangi in brate si ma las strivita de forta ta,iti soptesc usor:"vreau...da,vreau,vreau...".As vrea sa nu mai deschid ochii atuci cand ii inchid de placere,de extaz si de fericire.Vreau sa dureze o vesnicie.Cand ma trezesc dimineata langa tine vreau sa adorm la loc,cand ma saruti pentru a mia oara si cand te uiti in ochii mei,vreau sa raman oglindita in ei pentru totdeauna.
Cand plang,lacrimile mele aluneca usor peste ale tale.Devenim una si aceeasi persoana.Simtit acelasi lucru.Nu stim cum,cand sau de ce se intampla,dar venele imi sunt bolnave iar pielea ma furnica neinceat.Atunci imi inchid eu ochii,nu vreau sa vad ce simti pt ca stiu deja ce simt eu.Tu plangi din acelasi motiv pentru care plang si eu,iar tu suspni pentru a avem amundoi acelasi motiv sa suspinam.
Trebuie sa fiu puternica,sa alung din minte tot ce ma leaga de tine,sa revin cu picioarele pe pamanat.Dar nu pot, e imposibil pentru ca atunci cand deschid ochii vad pielea ta pe care vreau sa o ating usor,sa ma conving ca e reala,apoi sa vad buzele pe care vreau sa le sarut pana nu mi le voi mai simtit pe ale mele si vad tot ceea ce nu am vazut pana acum.Asa ca ma las pierduta inca odata si inca odata...pana ma pierd difinitiv.Nu imi pasa de ziua de maine sau de ceea ce se va intampla apoi.Sunt absorbita si cad usor intr-o prapastie fara fund.Nu te simt decat pe tine si imi doresc sa se opreasca timpul...nu o sa mai deschid ochii niciodata.Vreau sa zac langa tine,sa nu ma mai trezesc niciodata...vreau sa nu mai stiu de nimica si sa simt TOTUL!!!!

...CIOB DE FLUTURE...

Si uite asa ai sfartecat bucata cu bucata un inger de tus imprimat vulgar pe o epiderma de carton.Fara sa regreti,fara sa te gandesti daca e bine sau nu,ai rupt incet cu o delicatete violet acea farama de trecut.Remuscarea nu-si infinge coltii in inima schitata rosu in pieptul tau.Degetele nu tremura a frica trasata fin pe ocularii mintii tale.Nici un fir de praf nu plange...a murit un inger vulgar...ei si?!?Ai zice ca nu exista asa ceva...dar pe o foaie cate nu exista?!Inserarea isi inchide pleaoapa peste lumina,isi despleteste parul in fire de vise...iar tu?Tu ce anume porti?Ai devenit linia continua fara nume.Ai lua fiecare cuvant din DEX dar...NU... prea multe pagini,prea multe posibilitati.Azi nu-ti asumi ristul unei umbre triste...azi vrei sa fii umbra frunzei somnoroase si fericite care a vorbit cu fluturii.Privesti metodic cioburile unui inger-fost-inger ce zac acum langa serbetul prafuit.Pensulele s-au uscat in tacere,au imbratranit cu secunda iar in urma au lasat...culori frante.Remarci combinatia noua:ciocuri de inger alaturate unor pensule impietrite.Peretii s-au invaluit in cerneala parca refunzand sa fie partasi la tabloul prost lucrat,pus in vanzare pentru ochii tai,palmele tale...gandurile tale..Floarea uscata de pe podea se intreaba la ce sunt bune gandurile?Atatea beculete...Pentru ce?!?Pana la urma tot te usuci...aici,in cubul razuit pe arici de inger,totul se usuca intr-un final.Privesti detasat la set,la fantomele unor gesturi de Dumnezeu-curcubeu,la cioburile unor ceva unic-nonunic,la camasa de noapte a peretilor,la uleiuri si vise.Ucigator de linii tus-divin-vulgar fara remuscari ramas la locul crimei...oare ce nume poarta??Poate te numeste...CIOB DE FLUTURE...

Girls tattoo