miercuri, 6 mai 2009

The ones that get away… from me…



Fericirea seamana in foarte multe privinte cu perfectiunea : nu e de durata, si tocmai asta o face placuta, se gaseste numai in detalii, si nu in ultimul rand se gaseste in forme cat mai simple. Fericirea, ca si perfectiunea, nu exista decat in simplitate.

Mergand mereu inainte si cernandu-mi mereu gandurile, am ajuns la concluzia ca din punct de vedere al fericirii sunt 3 tipuri de oameni : cei care vor fericirea, cei care cauta fericirea si cei care au fericirea.
1. Cei care vor fericirea
Acesti oameni au o dorinta nestavilita de a avea fericire, o sete funebra de a o avea si imbratisa. Ei sunt cei care se indragostesc si sufera din cauza simplelor aparente, din cauza pojghitei de promoroaca de pe gheata. Starile lor pot alterna cu o frecventa extrem de ridicata, si cu o amplitudine tot la fel de ridicata. Simpla imagine a lor imi aduce un sentiment de viata in genere, ma umple de placerea cu care privesc un tablou plin de sange si moarte, dar din el radiaza viata si creatia. In acest om am ocazia sa urmaresc tragediile grecesti, care intotdeauna sunt puse in cadrul ideal, iar sinestezia lor nu esueaza niciodata in a ma duce in stari dionisiace sau meditative.
2. Cei care cauta fericirea
Un foc permanent, un amestec neomogen de calm si pasiune, iubire si ura, poezie si filosofie, caldura si raceala. Acestea sunt tipul de persoane intre care ma simt cel mai bine, dat fiind ca ma identific cu ele, ca fiind una dintre ele. Absurdul guverneaza si dirijeaza pasiunea spre rational, fecunditatea urii naste poezia calda, calmul filosofic inveleste persoana in raceala. Intre aceste persoane ma incarc cu energie, dat fiind ca vazandu-i damnati la suferinta vesnica si dezechilibru romantic, nu ii pot percepe atfel decat fiind “carne din carnea mea, sange din sangele meu”.

Cautarea acestei fericiri aduce tristete si rani deschise in general, rani ce nu se vindeca usor, iar daca se vindeca, lasa mereu cicatrici care se simt la cea mai fina pipaire. Dar in ce consta placerea de a mangaia un monstru, daca nu in furnicarea totala a corpului atunci cand ii simti cicatricile si ii vezi ochii plini de lacrimi , unele fierbinti, magmatice, altele reci, de gheata?
Pentru aceste persoane cea ma importanta este cunoasterea si explorarea fericirii, analizarea si admirarea ei, nu detinerea ei in sine. Acesti indivizi vad numai perfectiunea din imperfectiune, adesea apreciaza mai mult estetica uratului decat pe cea a frumosului, si sunt mereu tentati de o placere perversa de a sta in contra sensului lumii, daramand-o si incendiind-o de cate ori au ocazia, adesea violand-o de cel mai ravnit lucru al ei - calmul.
3. Cei care au fericirea
Aceste persoane sunt moderate, calme, adesea molcome, si nu ezita mai niciodata a ma scarbi. Calmul lor, credinta oarba in ideile inoculate, frica scarboasa si dezgustatoare, adesea avansata pana la grotesc, de a deschide ochii si a se goli de conceptii si norme, pentru a iesi in afara lor, si a le analiza si privi ca un simplu observator, frica de a chestiona orice stare sau sentiment si a da raspuns oricarei intrebari nascute din imanenta acestora, ma degusta pana la paroxism, nascand adesea in mine sentimente de repulsie violenta, ce nu ezita sa mearga pana la renegarea intregii cantitati pe care o reprezinta.
Primele 2 categorii sunt mai rar intalnite, si formeaza ceea ce in general numim “elita umana”. Statistic, ultima categorie conduce zdrobitor.
Oamenii care au fericirea… sau the ones that get away… from me…