miercuri, 22 aprilie 2009

Unde e azi "Micul Paris" ?

Niciodata n-am luat in serios supranumele de "Mic Paris" al Bucurestiului. Asta poate si din cauza ca, initial, "Micul Paris" nu era ceva de lauda pentru Bucuresti, ci o porecla usturatoare pentru un oras care se straduia sa fie parizian pe ici, pe colo, fiind in rest o urbe mai curand suburbana. Si totusi, in memoria bucurestenilor, "Micul Paris" a sfarsit prin a deveni un supranume elogios.
Dupa bunul nostru obicei de a tine minte numai ceea ce ne convine si, mai ales, cum ne convine, chiar ne-am bagat in capul memoriei colective ca Bucurestiul e un Paris mai mic, desi nimic nu ne-ar fi indreptatit sa ne inchipuim una ca asta.
Primele semne de transformare a Bucurestiului intr-o Capitala au aparut sub domnia regelui Carol I, primar al urbei fiind legendarul Pache Protopopescu. Acesta a dat semnalul sistematizarii orasului, ceea ce a insemnat si demolari de cladiri, cu mari proteste. Caragiale nu-l iarta pe Pache nici mort, tragandu-i un protest din popor intr-unul din Momente. Acelasi Caragiale se leaga de imprumutul de la Disconto, desi din acest imprumut s-au ridicat cladiri publice care fac parte azi din patrimoniul Bucurestiului. Pentru personajele lui Caragiale, imprumutul de la Disconto n-are nici un fel de justificare, ceea ce, in timp, se dovedeste o prostie. Pentru Caragiale insa, ,regimul lui Carol I va fi, pana la moartea scriitorului, un prilej de permanent asalt mai mult sau mai putin revolutionar. Caragiale nu-l suporta literalmente pe regele Carol I, caruia i-l opunea pe, altfel, benignul Cuza.
Daca socotim tot ceea ce s-a ridicat in Romania sub domnia regelui Carol I, inclusiv edificiile publice din Bucuresti, atunci, in loc sa vorbim despre "Micul Paris", ar trebui sa vorbim despre "Micul Berlin". Carol I a adus in Romania un simt al rigorii care avea sa faca buna pereche cu inventivitatea autohtona.
Construind palatul de la Peles, acelasi Carol I a dat semnalul protipendadei autohtone sa nu-si mai petreaca vacanta peste granita. Din acest motiv, cred ca Pelesul are mai mult decat o valoare de monument in sine, care unora poate sa le placa, iar altora, nu. El e o cladire deschizatoare de drumuri, suficient de impozanta pentru a nu putea fi copiata cu usurinta, dar aglomerand destule stiluri pentru a deschide poarta celor care voiau sa aiba micul lor Peles.
Cam acelasi lucru s-a intamplat in Bucuresti unde, dupa aparitia marilor cladiri de utilitate publica de pe vremea lui Carol I, nenumarate case particulare au imprumutat cate ceva din stilul acestor edificii. De altfel, in aceeasi perioada, din cauza ca la Palat se vorbea nemteste, pentru familiile avute era obligatoriu sa aiba nemtoaica acasa pentru copii, daca nu chiar sa-si trimita progeniturile la Berlin sau macar la Viena, pentru a se deprinde cu rigorile Curtii de la Bucuresti.
Cel mai important primar pe care l-a avut Bucurestiul a fost interbelicul Dem. I. Dobrescu. Acesta a fost primul si, pana la aceasta ora, singurul primar care a avut o viziune a orasului si a reusit sa si faca rost de bani pentru a-si pune proiectul in opera, cum se spune.
Aproape in acelasi timp cu marea sistematizare intreprinsa de Dobrescu, Bucurestiul a avut sansa unica a impunerii modernismului in arhitectura, prin Horia Creanga, Herivan si altii. Daca pe cateva trasee ale sale Bucurestiul isi impune propria identitate, acesta e meritul arhitectilor din anii '30, dar si al economiei acelor ani, foarte putini, in care s-a construit in draci pe marile bulevarde, ca si cum s-ar fi anticipat marea criza a anilor '30.
Atunci s-a nascut, cred, micul Bucuresti, orasul care ar fi trebuit sa iradieze catre marginile sale, asa cum si incepuse. In febrilitatea acelei perioade, au fost construite la periferie cinematografe, un fel de avanposturi care ar fi trebuit sa dea tonul pentru cladirile particulare care aveau sa fie ridicate dupa aceea. Asa se face ca prin cartiere marginase ale Bucurestiului exista cate un edificiu modernist copiat de cateva cladiri invecinate.
Cine se plimba azi prin cartierele privilegiate, cum ar fi Primaverii, descopera ca Bucurestiul vechi ingaduie ca langa o cladire in stil brancovenesc sa stea un soi de cabana montana, cu etaj, iar putin mai departe o vila in stil "maur". Printre ele exista si cate o vila modernista, evident o plomba ridicata pe un teren minuscul, dar bine infipta in dantura caselor din jur.
Dincolo insa de case, Bucurestiul mai inseamna si altceva. Un anumit spirit comunitar si un fel de a fi. Bucuresteanul adevarat e tot mai greu de gasit in centrul orasului. Stai de vorba cu el prin case batranesti de la marginea Capitalei. Sau mai nimeresti cate un batran care iti explica din singuratatea unui apartament, la vila, cum e sa-ti traiesti drama de a nu avea cu ce sa-ti platesti intretinerea ca proprietar sau tragedia de a trebui sa te muti in alta parte ca chirias.
"Micul Paris" nu mai exista nici pentru cei care isi inchipuiau odinioara ca traiesc intr-un oras asemanator cu Parisul, nici pentru cei care cred si acum ca Bucurestiul ar putea fi buricul Europei. Si unora si altora nu le-a mai ramas decat Bucurestiul cel de toate zilele.
Bucurestiul vechi (zona ultracentrala), reprezentat de Lipscani, Piata Sf. Gheorghe, Coltea, Dealul Mitropoliei, Cartierul Labirint, este un adevarat muzeu in aer liber. Tot aici se afla si Curtea Veche, fosta curte domneasca a lui Vlad Tepes, precum si cea mai veche biserica din Bucuresti, Sfantul Anton, construita pe vremea lui Matei Basarab. In acelasi perimetru se gaseste si vestitul "Hanul lui Manuc", un important vad comercial, dar si un loc unde au tras vestiti artisti ai vremii.
Curtea Veche - reprezinta urmele unui important centru politic si administrativ al Tarii Romanesti, cele mai semnificative constructii medievale (sec. XV-XVIII) din cuprinsul municipiului de astazi. Nucleu al vietii economice, loc de inaltare a unor importante edificii voievodale, zona Curtea Veche a polarizat timp de mai multe secole viata economica, sociala si politica a celui mai mare oras romanesc.
La inceput a fost o cetatuie, cu suprafata de 160 m.p., cu ziduri de caramida si sant de aparare. Intre anii 1458-1459 s-a ridicat peste fundatiile primei fortarete Cetatea Bucurestilor atestata documentar in Hrisovul lui Vlad Tepes din 20 septembrie 1459. La adapostul zidurilor cetatii s-au strans mestesugari si negustori, formand centrul vietii economice a Bucurestilor. La jumatatea secolului al XVI-lea, o data cu domniile lui Mircea Ciobanul, Patrascu cel Bun si ale urmasilor acestora, vechea cetate a fost transformata in Palat Voievodal, inconjurat de un teritoriu ce insuma cca. 25 000 m.p.

In secolul al XVII-lea Matei Basarab, Grigore Ghica, Gh. Duca si indeosebi Constantin Brancoveanu au extins Palatul construind cladiri pentru slujitori, chioscuri si gradini. Tot in acelasi secol o serie de calamitati naturale si ocupatii straine au subrezit ansamblul arhitectonic domnesc. In 1798 Constantin Hangherli a scos la mezat Curtea Veche dupa care negustorii si mestesugarii si-au construit case si ateliere, s-au trasat noi strazi. Alaturi de aceste monumente din vechea curte domneasca se mai pastreaza astazi biserica Buna Vestire, casa domneasca si subsolurile corpului de garda din ansamblul Hanul Manuc.
Curtea Noua (sau Curtea Arsa) - ridicata de Alexandru Ipsilanti in 1776, grav avariata de cutremure si incendii. În prezent se mai pot vedea doar o parte din ziduri si pivnite.

Spitalul Coltea - primul spital ridicat de spatarul Mihai Cantacuzino, in 1704. Actuala cladire a fost construita in 1888 si reprezinta una dintre reusitele arhitectonice bucurestene de la sfarsitul sec. XIX;

Hanul lui Manuc - Avind o vechime de aproape 200 de ani, Hanul Manuc a avut sansa de a rezista de-a lungul vremurilor in aceeasi forma arhitectonica, celelalte circa 70 de cladiri asemãnatoare ca scop si design disparind cu desavarsire.
Constructia ii revine de drept lui Emanuel Mirsanian Manuc-Bey, bogat negustor si om politic al anilor 1800, iar stilul arhitectural este specific familiei Brancoveanu. Forma circulara, de cetate, structurile interioare din lemn de stejar, arcadele, terasele interioare sprijinite de stalpi de lemn, senzatia de liniste, siguranta si buna primire, cu greu pot fi descrise in cateva cuvinte. Constructia este uimitor de simpla, originala si practica, impletind armonios scopurile initiale precum spatiul de desfacere marfuri, depozite, bucatarii, pivnite, locuri de odihna, masa si protectie a vechilor negustori.
Hanul Manuc, fiind o cladire impunatoare fata de constructiile învecinate, a devenit la mijlocul secolului XVIII principalul complex comercial al vechiului Bucuresti, avind 15 depozite mari si boltite, 23 de magazine, 107 camere de gãzduire si birouri, 2 saloane de primire si un birt popular.

Astazi zona este plina de viata atat ziua, cand magazinele de antichitati si obiecte de arta sunt luate cu asalt de colectionari, cat mai ales ziua, printre hrubele sale aflandu-se unele din cele mai vestite cluburi si restaurante ale capitalei, dintre care amintim "Hanul cu Tei", "Carul cu Bere" , "Fire Club", "Club A", "Twice", "Backstage", "Expirat" si altele.
Casa Capsa: Fondat in 1886, Hotelul Capsa este unul dintre cele mai elegante hoteluri din Romania. El este o cladire cu trei nivele localizata in centrul istoric al orasului, pe strada Edgar Quinet, foarte aproape de cele mai importante atractii turistice.
Construita in 1852, "Casa Capsa" (Restaurant, Hotel, Café si Cofetarie) este simbolul inaltei societati romanesti. Fondatorul, Grigore Capsa (1841-1902), a introdus inca de la inceput standarde occidentale in ceea ce privea calitatea si rafinamentul. El a facut din numele Capsa o marca comerciala bine cunoscuta pe tot continentul.

Hotelul Capsa, deschis in 1886 sub conducerea managerului francez Bourdell, fost director la "Hôtel Café Anglais", din Paris, a devenit in scurt timp cel mai elegant hotel romanesc. In 1908, revista britanica "John Bull" a numit Hotelul Capsa "printre cele mai bune hoteluri din lume, in comparatie cu "Douglas Hotel" din Madrid, "Capello Nero" din Venetia, "Giappone" din Livorno si "Hungaria" din Budapesta. Mult timp a fost considerat singura resedinta potrivita pentru artisti, familii bogate sau politicieni si diplomati ce vizitau Romania. Acestia preferau hotelul Capsa deoarece aici intalneau aceeasi atmosfera elevata si aristocratica.
Pe 17 iunie 2003 hotelul Capsa s-a redeschis cu doar 61 de camere ca un hotel de prima clasa "O stea de cinci stele" printre hotelurile din Romania.