Te ubesc!:P

Ratacind prin ganduri

Mintea mea de cele mai multe ori zburda aiurea. Ea refuza sa se concentreze strict asupra realitatii. Uneori am senzatia ca visez prea mult. Dorinta mea de fericire este cateodata atat de mare incat ma impinge sa creez scenarii despre viata ce mi-o doresc. O viata in care sa ma simt implinita, sa-mi cunosc rostul si sa trec de la visele mele indraznete despre fericire la realitatea vietii mele fericite. Fericirea e atat de relativa incat, de multe ori, parca nu mai stii s-o recunosti sau cu timpul incepe sa te lase “rece” pentru ca ai asteptat-o mult si te-ai obisnuit doar sa visezi. Uneori trec atat de repede de la o stare la alta incat ma uimesc. Acum plang, acum rad! Mintea mea o ia razna si lacrimile-mi curg instantaneu. Asta se intampla datorita fricii. Frica de a fi fericita! Apoi trec in cealata stare, care apare ca o raza de lumina ce imi trimite cu ea un gand pozitiv. Nu imi mai e frica si sunt increzatoare in propria mea fericire! Si tot asa ratacesc, ratacesc ….. Cat de mare este ratacirea mintii si cat de greu de inteles!

De ce doare iubirea?

Ce e dragostea? Nevoia de a iesi din tine insati. Ma intreb daca nu e mai bine sa traiesti inchis in tine decat sa dai frau liber sentimentelor. Ce te asteapta la celalat capat? Durerea, care nu este inteleasa nici macar de cel care o genereaza…Si atunci la ce bun sa iubesti cand stii ca pana la urma sufletul iti va fi pustiit? De ce nu stim sa alegem persoana careia sa-i daruim toata dragostea pe care o avem in noi? Ne epuizam sentimentele pentru persoane care nu merita iubirea noastra si atunci cand intalnim o persoana care merita sa fie iubita, constatam ca nu mai avem resurse, ca suntem goliti sufleteste.
Un om care nu iubeste nu ajunge sa sufere…si totusi…iubirea ar trebui sa insemne bucurie, fericire, implinire langa omul de langa tine. Ar trebui uitandu-te in ochii persoanei iubite sa vezi tot Universul in care sa te regasesti, dar iubirea este complicata…. Uneori iubim, dar nu stim cum sa iubim…e complicat…dar un singur lucru stiu sigur…iubirea doare… De ce ne face sa sufarim omul pe care il iubim? Oare de ce el nu intelege ca tot Universul nostru se regaseste in el…ca toate visele noastre cladite cu grija le-am ascuns in el…sau le-am regasit in el? El nu vede…el nu vede iubirea

E timpul sa accept faptul ca nebunia si "ratiunea mea irationala" esti TU!

Sufletul meu s-a spart in cuvinte inca o data,ratacite in neantul fiintei mele.Senzatii despletite imi inunda gandurile intr-un mod brutal,haotic....Inchid ochii si vad abisul simturilor mele...

Brusc,toata fundatia personalitatii mele bazatape experientele anterioare sta sa se prabuseasca.Deodata nu mai exista notiunea de bine,rau,concret,abstract,viata,moarte.Inteleg acum ca experienta este cel mai dur profesor pentru ca intai iti da testul si apoi iti spune care era lectia!

Traiesc intr-o realitate ireala........

Pe orizontul constiintei mele se disting 3 puncte:

1.DUREREA :In momentul in care inaintam in viata simtim tot mai superficial nuanta sentimentului de fericire insa constientizam tot mai mult notiunea de suflet pt ca unele lucruri doar asa de tare incat ai stii cu mare precizie locul in care trebuie facuta incizia pt a-l scoate afara.Il simti cum mocneste si toata durerea se rasfrange in tot corpul.E viu,pulseaza...insa dureros de tare si amprenta insangerata a amintirilor ramane tatuata in inima pt totdeauna.

Am plans cu sufletul fara a mi se umezi ochii,am tacut pt ca uneori tacerea are un ecou mai puternic decat strigatul de durere.

2.FERICIREA...Aceeasi notiune abstracta.....Omul nu a fost creat pt a fi fericit ci pt a oscila intre nebunia descoperirii si plictiseala de armonie.Fericirea e doar momeala ce-l va tine in cursa pana la sfarsit!

3.TU...Tot ceea ce pot intelege din haosul universului meu,inteleg doar din cauza ca te iubesc!

INTELEG...ca numai anumite lucruri sunt imposibil de cunoscut ,insa e imposibil de aflat care sunt acelea...

INTELEG...ca desi soarele meu de multe ori de inneaca in lacrimi,exista ceva mai presus decat mine ce-mi poarta pasii catre tine,peste osemintele viselor mele,peste umbrele gandurilor istovite,lasand in spate ochi inchisi peste lacrimi strivite ce-si sting focurile reci in privirea ta.

In atingerea ta se topeste umbra agoniei ce zace la picioarele muribunde ale nebuniei mele.Prin tine am invatat sa nu ma mai tem de umbre,pt ca ele arata totusi ca in apropiere se afla lumina.Cutitele de teama infipte in inima mea nu mai dor asa de tare...Grabesc pasii catre tine,alerg si lacrimi mor in urma mea....

CRED...ca daca totusi exista un sens al vietii atunci TU esti sensul,si daca nu exista atunci TU ar trebui sa fii...Asadar identitatea mea e dizolvata in tine,si intreg universul meu e reflectat in tine!E ca si cum as lua intreaga mea fiinta intr-o mana si ti-as darui-o tie;e ca si cum as trai absorbita de tine pana la radacina persoanei mele ca si cum as fi fost smulsa din propriul meu fond vital si as trai transplantata in tine,cu radacinile mele vitale in tine.