Nu m-am putut apropia de filosofie, nu din prejudecata, nu am avut probleme existentiale ce-si cereau solutia filosofic, destinul meu a vrut altceva, nu m-am plimbat printre doctoranzi, nu am facut studiu polemic de texte, nu am frecventat filosofi, nu m-a invitat nici unul la plimbare… Cu toate acestea nu am impresia ca trec prin viata cu idei neclare si sentimente deformate. Raportul meu cu lumea nu e livresc, nu e nici pur contemplativ, nu ma simt niciodata paralizata ci mirata ca toate se intampla. Simt SENS in viata mea chiar daca n-am luciditate ontologica. Nu-i pot admira pe filosofi cand nu reusesc sa se desprinda. Eu fac diferenta intre cultura si omul cultivat. Cultura mea imi apartine, e experimentul ce mi l-am propus mie insumi, nu am de ce sa ma revolt sau sa fac polemica cu cineva. Cultura inalta imi da ameteli, ca si cand as privi de pe cladiri cu multe etaje. Gasesc cate un ascensor cateodata, dar nu-mi place sa privesc in hau. M-as ingrozi, crispa, infricosa, daca gandirea mea ar fi doar demonstrativa, intermediara, cu soarta unei regresii infinite (doar dia-noia). Din fericire … ce destin! De la inceput, tot ce am acumulat cu adevarat, tot ce m-a schimbat, m-a format mi-a venit printr-o cunoastere ce nu o pot descrie, nu vreau sa o numesc intuitiva, am si nu am dreptul sa v-o povestesc. Ma vor crede pretentioasa unii … e nedemonstrabil! Ma deranjeaza cei ce se cred alesi printr-un fel de selectie naturala, careia ii cunosc doar ei regulile… in general personaje filosofice. Poate ca m-am enervat degeaba , filosofii, ca oameni sunt si ei inca in formare… ne-elegant, sa zici ceva de genul “oamenii de rand … mai nimeresc cate un aforism” sau “as vrea sa elimin filologii care-si admira platitudinile, sa le arat ca un act de creatie este unul destinal”.
Postări
