Mintea mea de cele mai multe ori zburda aiurea. Ea refuza sa se concentreze strict asupra realitatii. Uneori am senzatia ca visez prea mult. Dorinta mea de fericire este cateodata atat de mare incat ma impinge sa creez scenarii despre viata ce mi-o doresc. O viata in care sa ma simt implinita, sa-mi cunosc rostul si sa trec de la visele mele indraznete despre fericire la realitatea vietii mele fericite. Fericirea e atat de relativa incat, de multe ori, parca nu mai stii s-o recunosti sau cu timpul incepe sa te lase “rece” pentru ca ai asteptat-o mult si te-ai obisnuit doar sa visezi. Uneori trec atat de repede de la o stare la alta incat ma uimesc. Acum plang, acum rad! Mintea mea o ia razna si lacrimile-mi curg instantaneu. Asta se intampla datorita fricii. Frica de a fi fericita! Apoi trec in cealata stare, care apare ca o raza de lumina ce imi trimite cu ea un gand pozitiv. Nu imi mai e frica si sunt increzatoare in propria mea fericire! Si tot asa ratacesc, ratacesc ….. Cat de mare este ratacirea mintii si cat de greu de inteles!
Postări
cu totii visam. e bine sa visezi!
RăspundețiȘtergereDin totdeauna te-am stiut visatoare, asa te-am cunoscut si ma bucura faptul ca ai ramas asa...Din cate am citit timpul si cele asimilate a "slefuit" un om mai mult decat frumos. Nu pot decat sa ma bucur ca ne-am intalnit si ca am petrecut alaturi de gasca acele clipe hazlii in ceea ce a fost "TrupaDurii"
RăspundețiȘtergereCele mai sincere imbratisari si sper sa ne mai putem intali